Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale aplică o serie de măsuri ca urmare a indisponibilității temporare a sistemului ANCPI astfel încât să asigure derularea fără sincope a sesiunii de primire a cererilor de finanțare a proiectelor care au ca obiectiv realizarea unor capacități noi de producere a energiei electrice din surse solare.

Începând din data de 24 iulie 2026 și până la finalul sesiunii de depunere, 14 august 2026, solicitanții care nu pot obține datele cadastrale necesare completării cererii de finanțare din cauza nefuncționării sistemului Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), pot completa în cererea de finanțare cu „0” (zero) în câmpurile aferente rubricii extrasului de carte funciară. De asemenea, solicitantul va putea încărca o declarație pe proprie răspundere în locul documentului „Extras de carte funciară”.

„Am gândit și am aplicat rapid măsurile necesare pentru a nu bloca depunerea cererilor de finanțare din cauza problemelor cu care se confruntă în această perioadă ANCPI. Sunt măsuri la îndemână pentru solicitanții fondurilor acordate pentru realizarea capacităților de producere a energiei electrice din surse solare. Soluția implementată de AFIR permite continuarea depunerii cererilor de finanțare fără întârzieri, iar verificările privind documentele cadastrale vor fi realizate ulterior de către experții AFIR, în etapa de evaluare.” a precizat Adrian CHESNOIU, Directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. 

Măsurile aplicate de AFIR au în vedere procesul de depunere a cererilor de finanțare în cadrul Schemei de ajutor pentru energie și dau posibilitatea solicitanților să parcurgă următorii pași: 

- în Cererea de finanțare, la secțiunea A7, în funcție de situația aplicabilă:

- - pentru opțiunea „identificator electronic” în câmpul aferent se introduce „0” (zero)

sau

- - pentru opțiunea „număr carte funciară” în câmpul aferent se va introduce „0” (zero) fiind necesar să se introducă „0” (zero) și în câmpul aferent opțiunii „număr cadastral” sau „număr topografic”.

 

- în secțiunea lista documentelor, în locul documentului „Extras de carte funciară”, solicitantul va încărca o „Declarație privind imposibilitatea temporară de obținere a extrasului de carte funciară”, în care specifică faptul că datele nu pot fi completate și documentul nu poate fi emis ca urmare a indisponibilității sistemului ANCPI.

- - În etapa de evaluare a cererii de finanțare, expertul AFIR va cere prin intermediul solicitării de informații suplimentare F3.4 depunerea on-line de către solicitant a documentului emis de ANCPI care confirmă numărul cadastral aferent imobilului deținut sau utilizat de solicitant. 

 

Informații suplimentare

 Fermierii și procesatorii pot depune cererile de finanțare on-line pe www.afir.ro până la  data limită pentru solicitarea fondurilor nerambursabile în această sesiune (14 august 2026). Depunerea cererilor de finanțare se realizează pe toată perioada de derulare a sesiunii. Alocarea financiară totală disponibilă pentru această sesiune este de 265 de milioane de euro, din care 145 de milioane de euro pentru capacități instalate mai mici sau egale cu 1 MW și alte 120 de milioane de euro pentru capacități instalate mai mari de 1 MW.

De la deschiderea sesiunii în data de 15 iunie 2026, fermierii și procesatorii au depus la AFIR 50 de cereri pentru finanțarea cu peste 10 milioane de euro a proiectelor care au ca obiectiv realizarea unor capacități noi de producere de energie electrică din surse solare. Dintre aceste cereri, 46 de cereri vizează capacități mai mici de 1 MW, iar valoarea fondurilor solicitate se ridică la peste 6,3 milioane de euro. 

Finanțarea acordată pentru realizarea investițiilor prin Schema de energie este 100% nerambursabilă și poate ajunge până la 650.000 euro/ MW pentru capacități instalate mai mici și inclusiv de 1 MW sau până la 550.000 euro/ MW pentru capacități instalate mai mari de 1 MW.

Beneficiarii și activitățile eligibile, condițiile de accesare, documentele obligatorii, criteriile de eligibilitate și de selecție, precum și alte informații specifice privind întocmirea cererii de finanțare și implementarea proiectului de investiții sunt detaliate în Ghidul Solicitantului pentru accesarea „Schemei de ajutor privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare”.

Ghidul solicitantului (anexa la Ordinul MADR nr. 180/ 09.06.2026) și Cererea de Finanțarea (versiunea 1.0 2026) aplicabile pentru această sesiune sunt disponibile on-line pe www.afir.ro >> FINANȚARE >> Schema de Energie >> Detalii și Anexe Schemă ENERGIE sau accesând direct linkul: https://www.afir.ro/domenii-de-interventie/detalii-si-anexe-schema-energie/

Cererea de finanțare se depune on-line (utilizatorul trebuie să fie autentificat) accesând linkul: https://depunerepspac.afir.ro/Dosar/Adauga.

Sprijinul financiar aferent Schemei de energie este disponibil prin Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, iar administratorul Schemei de ajutor de stat este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.