Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță deschiderea celei de-a treia sesiuni de depunere a cererilor de finanțare a proiectelor care au ca obiectiv realizarea unor capacități noi de producere de energie electrică din surse solare (sub 1 MW inclusiv și peste 1 MW). 

Sesiunea se desfășoară în perioada 15 iunie – 14 august 2026, iar depunerea cererilor de finanțare se realizează on-line pe site-ul www.afir.ro, pe toată perioada de derulare a sesiunii.

Alocarea financiară pentru această sesiune este de 265 de milioane de euro, din care 145 de milioane de euro sunt alocați pentru capacități instalate mai mici sau egale cu 1 MW și alte 120 de milioane de euro pentru capacități instalate mai mari de 1 MW.

Valoarea ajutorului de stat acordat în cadrul Schemei de energie este 100% nerambursabilă, în limita a 650.000 euro/ MW pentru capacități instalate mai mici și inclusiv de 1 MW și de până la 550.000 euro/ MW pentru capacități instalate mai mari de 1 MW. 

Precizăm că sesiunea rămâne deschisă până la data termenului limită stabilit, chiar dacă valoarea cererilor depuse depășește alocarea financiară a sesiunii.

Beneficiarii și activitățile eligibile, condițiile de accesare, documentele obligatorii, criteriile de eligibilitate și de selecție, precum și alte informații specifice privind întocmirea cererii de finanțare și implementarea proiectului de investiții sunt detaliate în Ghidul Solicitantului pentru accesarea Schemei de ajutor privind sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare.

Ghidul solicitantului (anexa la Ordinul MADR nr. 180/ 09.06.2026) și Cererea de Finanțarea (versiunea 1.0 2026) aplicabile pentru această sesiune de depunere a cererilor de finanțare pentru Schema de energie sunt disponibile on-line pe www.afir.ro è FINANȚARE è Schema de Energie è Detalii și Anexe Schemă ENERGIE sau accesând direct linkul: Detalii și Anexe Schemă ENERGIE - Portalul AFIR.

Sprijinul financiar aferent Schemei de energie este disponibil prin Fondul pentru Modernizare, gestionat de Ministerul Energiei, iar administratorul Schemei de ajutor de stat este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.