Submăsura 4.1a

Scop

SCOPUL investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este creșterea competitivității exploatațiilor pomicole prin dotarea cu utilaje și echipamente, înfiinţarea, modernizarea și/ sau extinderea unităţilor de procesare, înființarea de plantații pomicole, reconversia plantațiilor existente și creșterea suprafețelor ocupate de pepinierele pomicole.

Obiective

• Creșterea competitivității, diversificarea producției, creșterea calității produselor obținute și îmbunătățirea performanței generale a exploatațiilor pomicole;

• Încurajarea comercializării directe a prodiselor pbținute în cadrul fermei;

• Creșterea valorii adăugate a produselor prin sprijinirea procesării fructelor la nivel fermă și a comercializării directe a produselor obținute;

• Dezvoltarea lanțurilor scurte de aprovizionare;

• Eficientizarea costurilor de producție prin promovarea producerii și utilizării energiei din surse regenerabile în cadrul fermei și prin reducerea consumului de energie

Beneficiari

• Fermieri, cu exceptia persoanelor fizice neautorizate;

• Grupurile de producători și cooperative (societăților cooperative agricole și cooperativelor agricole, constituite în baza legislației naționale în vigoare (prezentată în secțiunea Trimiteri la alte acte legislative), care activează în sectorul pomicol, cu condiția ca investițiile realizate să deservească interesele propriilor membri;

• Composesorate, obști și alte forme asociative de proprietate asupra terenurilor  (menţionate în Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, cu modificările și completările ulterioare);

• Institutele de cercetare – dezvoltare, staţiunile şi unitățile de cercetare-dezvoltare, inovare agricolă și didactice cu personalitate juridică, de drept public sau privat

Sprijin nerambursabil

Ferme mici, medii și obținere de material de înmulțire și material de plantare fructifer

 Ferme mici:  intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:

- 100.000 euro pentru achiziții simple, inclusiv utilaje de recoltare;

- 450.000 euro pentru proiecte complexe .

 Ferme medii: intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:

- 200.000 euro pentru investițiile care presupun achiziții simple, inclusiv utilaje de recoltare;

- 1.500.000 euro pentru proiecte complexe.

Obținere material de înmulțire și material de plantare fructifer:

Intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:

- 300.000 euro pentru achiziții simple, inclusiv utilaje de recoltare;

 - 1.500.000 euro pentru proiecte complexe;

 Ferme mari:

- intensitatea sprijinului este de 50 % din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:

- 300.000 euro pentru investițiile care presupun achiziții simple, inclusiv utilaje de recoltare;

 - 1.500.000 euro pentru proiecte complexe. 

• Forme asociative :

- intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:

- 300.000  euro pentru achiziții simple, inclusiv utilaje de recoltare;

- 1.500.000 euro pentru proiecte complexe;

Pentru formele asociative, intensitatea sprijinului nerambursabil se va putea majora cu 20 de puncte procentuale, însă rata sprijinului combinat nu poate depăși 90%.

Ghidul solicitantului & Anexe

Nr. Crt Nume document Limbă document Dimensiune document Dată document Descărcare
1 Ghidul Solicitantului Submasura 4.1a tranzitie 2022 RO 1,02 MB 15.11.2022
2 Anexa 1 - Cerere de Finanțare submăsura 4.1a RO 1,38 MB 15.11.2022
3 Anaxa 2 - STUDIU DE FEZABILITATE HG 907 RO 67,54 KB 15.11.2022
4 Anexa 2 - STUDIU DE FEZABILITATE Anexa B RO 235,23 KB 15.11.2022
5 Anexa 2 - STUDIU DE FEZABILITATE Anexa C RO 161,36 KB 15.11.2022
6 Anexa 3 - Liste UAT RO 1,58 MB 15.11.2022
7 Anexa 4 - Anexa 1 Tratatul de Instituire al Comunității Europene RO 231,51 KB 15.11.2022
8 Anexa 5 - Contract finanțare 4.1a RO 113,23 KB 15.11.2022
9 Anexa 6 - Fișa submăsurii 4.1a RO 5,99 MB 15.11.2022
10 Anexa 7 - Areale STP 4.1a RO 2,2 MB 15.11.2022
11 Anexa 8 - Lista actelor normative utile RO 58,21 KB 15.11.2022
12 Anexa 9 - Specificații Tehnice Costuri Standard 4.1a RO 14,72 KB 15.11.2022
13 Anexa 10 - Instrucțiuni evitare creare condiții artificiale PNDR 2020 RO 44,12 KB 15.11.2022
14 Anexa 11 - Lista UAT-ITI RO 55,81 KB 15.11.2022
15 Angajament pe propria răspundere privind UTILIZAREA COFINANȚĂRII RO 50,18 KB 15.11.2022
16 E 1.2 Fisă de evaluare Submasura 4.1a RO 485,28 KB 15.11.2022
17 Conținut PROIECT Cadru Înființare Plantație RO 34,3 KB 15.11.2022
18 Formular C5 Notă explicativă pentru modificarea contractului RO 44,03 KB 15.11.2022
19 Valori costuri standard și contribuție în natură Submasura 4.1a tranziție V15 RO 818,59 KB 15.11.2022
ChatBot
Instrumente de accesibilitate

Mărește textul
Micșorează textul

Contrast luminos
Contrast întunecat
Tonuri de gri

Legături subliniate

Resetează