Dosarul Cererii de Plată se depune on-line de beneficiar conform procedurilor de lucru AFIR în vigoare la momentul depunerii. Dosarul Cererii de Plată trebuie să cuprindă documentele justificative prevăzute în INSTRUCŢIUNILE DE PLATĂ (Anexă la Contractul de finanţare).

Beneficiarii finanțărilor PS PAC trebuie să completeze electronic formularele de plată și să le încarce în sistemul electronic prin intermediul paginii de internet a AFIR. Aplicația nu va mai solicita și încărcarea documentului tipărit, semnat olograf și scanat.

Termenul de 6 luni, respectiv 12 luni prevăzut pentru depunerea primei tranșe de plată poate fi prelungit cu maxim 3 luni, cu condiția achitării penalităților prevăzute în contractul de finanțare și cu prezentarea de către beneficiar a dovezii demarării execuţiei investiției.

Termenul limită de efectuare a plăţilor către beneficiar este de maxim 90 de zile calendaristice de la data înregistrării Cererii de plată eligibile.