Întocmirea proiectului

Aveți în vedere că, pentru a solicita finanțare de la AFIR trebuie, înainte de toate, să identificați o idee viabilă de investiție, plecând de la o nevoie reală de dezvoltare sau o idee de afaceri în care aveți competențe profesionale și experiența necesară (chiar dacă apelați la o firmă de consultanță, vă recomandăm să vă implicați direct în elaborarea proiectului și în implementarea investiției – altfel, pot apărea consecințe nedorite pentru dumneavoastră; înțelegeți obligațiile pe care le aveți și cum trebuie să implementați proiectul pentru care ați primiți finanțare, pentru a nu vă afla în fața unei situații în care va trebui să înapoiați banii primiți prin fondurile europene).

Pentru întocmirea proiectului, trebuie să consultați Ghidul solicitantului și anexele acestuia, care sunt disponibile gratuit în pagina Intervenției sau Schemei dorite.

Proiectul poate să fie realizat de către dumneavoastră sau cu ajutorul unei firme de consultanță – cheltuielile de consultanță pot fi decontate ulterior prin proiect, astfel că nu trebuie să dați la început banii pentru serviciile de consultanță; puteți chiar să treceți în contractul cu firma de consultanță condiții ca plata să se realizeze după depunerea proiectului sau după selectarea acestuia pentru finanțare.

Cererea de finanțare inclusiv anexele acesteia se vor completa, conform modelului standard disponibil exclusiv pe pagina de internet a AFIR. Modificarea modelului standard (eliminarea, renumerotarea secțiunilor, anexarea documentelor suport în altă ordine decât cea specificată etc.) poate conduce la respingerea Dosarului Cererii de finanțare.

Cererea de finanțare trebuie redactată pe calculator, în limba română, într-un mod clar şi coerent furnizându-se numai informațiile necesare și relevante, care vor preciza modul în care va fi atins scopul proiectului, avantajele ce vor rezulta din implementarea acestuia și în ce măsură proiectul contribuie la realizarea obiectivelor Programului de finanțare.

 

Poți să îți alegi o firmă de consultanță sau de proiectare pentru a te asista în realizarea și implementarea proiectului

ChatBot
Instrumente de accesibilitate

Mărește textul
Micșorează textul

Contrast luminos
Contrast întunecat
Tonuri de gri

Legături subliniate

Resetează